During break time at obedience school, two dogs were talking. One said to the other... "The thing I hate about obedience school is you learn ALL this stuff you will never use in the real world."
Unul dintre motivele invocate cel mai frecvent pentru care oameni care iubesc căţeii nu au un căţel acasă este "nu aş avea timp să mă ocup de el". Este un argument perfect valabil şi nu aş încerca să conving pe nimeni că se înşeală în această privinţă. Fiecare îşi cunoaşte programul, stilul de viaţă, limitele, iar părerea
Nu am spus niciodată despre mine că aş iubi câinii. Nu am crescut cu un căţel în familie ("erau destui microbi şi fără să umplem casa de păr sau curtea de grămăjoare calde") şi nici nu mi-am dorit cu adevărat unul. Ne-a adoptat un motan la un moment dat ("Pit. de la tâm-pit", pentru că a răsărit sub Tâmpa într-un moment t... aiurea) şi m-am crezut cat person pentru că îmi convenea de minune neatârnarea lui. Venea şi pleca după chef, se descurca de mâncare şi fără noi, nu ţinea morţiş să-l băgăm în seamă şi apoi mi-a asigurat intrarea la facultate (altă poveste, altă dată).
Ca să fiu perfect sinceră, oamenii cu câini mi-au părut din totdeauna mai degrabă suspecţi, în cel mai bun caz uşor excentrici. De fapt erau invizibili dacă nu-i cunoşteam, iar prietenii cu câini îmi creau un oarecare disconfort, de genul celui pe care ţi-l poate genera o rudă sau cunoştinţă pronunţat habotnică. "Da, interesant, mulţumesc, dar nu cred că mi se potriveşte."
...
(Fragmentul lipsă descrie în mare amănunt cum am ajuns nu numai să "iubesc căţeii", ci şi să împart casa cu unul. Istoria acestei convertiri este însă bine cunoscută oricui ajunge să citească postul. Ca orice prozelit care se respectă, nu mai sunt în stare să rămân într-o conversaţie mai mult de zece minute fără să aduc vorba de Sun.)
Aşa am ajuns să descopăr cam cât de mult timp liber am de fapt. Ieşitul la plimbare, un fleac. Mersul la veterinar, nici o problemă. Cumpăratul de mâncare, suplimente, jucării, accesorii - la pachet cu pipi în casă, ros pereţi, pantofi, plintă şi fiecare altă clipă dulce de bucurie fără sfârşit. Dresaj de companie la Ringstar Club, cursuri de Agility cu Clubul Câinilor Utilitari - cireşe super coapte şi zemoase pe un tort überdelicios.
"Delicios" e un cuvânt cheie în toată povestea asta. Abundă netu' de explicaţii despre "positive reinforcement training", care se bazează pe food treats şi physical affection ca primary incentives. Apă, paie şi bătaie? Sigur că funcţionează şi ele, dar eu am timp să fac chestii pentru Sun care îmi dau o satisfaţie uriaşă, pentru că el însuşi e o răsplată pe patru picioare, 24/7.
Iată deci unul dintre aceste lucruri: recompensa pentru dresaj. Am cumpărat "Educ" de la Royal Canin (la 5 lei punguţa cu fo' 20 de hapuri cât moneda de 5 bani, bune şi cică sărace în calorii). Am trecut şi prin cubuţele de caşcaval sau polonezi (aka recompensa de urgenţă, se întâmplă, deşi am într-adevăr foarte mult timp liber). Nimic nu bate însă ficatul de vită. Care nu depăşeşte 12 lei/kg la piaţă, se procesează în vreo două ore şi acoperă necesarul pe vreo două săptămâni (un kilogram, adică).
Procesul tehnologic e simplu. Am găsit foarte repede pe in-ter-net o sumedenie de reţete propuse de alţi demenţi ca mine şi m-am tot jucat cu ele, până când am ajuns la una care nu dă greş pentru noi. Aici începe abia partea interesantă a postului.
Ingrediente:
Ficat şi / sau inimă de vită
Apă
Supă de carne sau usturoi (opţional)
1. Se pun vreo 2 litri de apă la fiert într-o oală mare (cu sau fără nişte supă de carne şi sau usturoi pentru gust, după cum aveţi sau poftiţi)
2. Se taie ficatul în felii de vreun centrimetru grosime.
În faza asta javra se va fi pus deja în poziţia pe care nu o va mai părăsi, pentru că întotdeauna pică ceva pe parcurs.
3. Când apa a dat în clocot se adaugă o jumătate din ficatul feliat şi când clocoteşte din nou se lasă la fiert cinci minute (până când nu mai iese sânge din ficat).
4. Se aşează feliile fierte pe şervete de hârtie şi se lasă la zvântat zece minute. Între timp intră la fiert a doua porţie de felii de ficat. Se preîncălzeşte cuptorul la 150 grade.
5. Se taie feliile fierte în cubuleţe mici (în funcţie de patruped, lui Sun îi ajung de până în 1 cm cub) şi se împrăştie cât mai aerisit pe hârtie de copt.
Acum atenţie că nu bate cu poza: dacă le băgaţi la cuptor în tavă vor mai lăsa zeamă şi va dura mai mult până se deshidratează cât trebuie. Prefer să pun tava goală pe nivelul cel mai de jos al cuptorului şi să aşez hârtia de copt cu ficaţii pe grătarul cuptorului, un nivel mai sus. În felul acesta, aerul circulă şi usucă mai repede ficăţeii.
6. Se coc la cuptor o oră, după care se scot, se răscolesc un pic şi se mai lasă încă 30 minute ca să se usuce uniform.
Da, o oră şi jumătate durează numai coptul. Ai răbdare.
Rezultatul este o recompensă din ficat de vită deshidratat, suficient de moale (dacă le lăsaţi mai mult la cuptor, se vor usca de tot; avantajos numai dacă purtaţi recompensa în buzunarele hainelor şi nu vreţi să le impregnaţi cu o aromă irezistibilă şi de durată).
Ta-daaa! Şi iată rezultatul degustării:
